Intr-un ninja impasibil dar ajuta cand te intalnesti cu persoane dificile.

In viata profesionala te lovesti de fel si fel de persoane. Unele mai placute altele mai putin. Oricat de mult am incerca sa ne convingem ca viata este frumoasa si oamenii sunt buni, dam de cate un contra exemplu care ne spulbera „feng-shui”-ul :). Ce poti sa faci in situatiile de genul asta?

Raspunsul onest este simplu: habar n-am, sunt atat de multe posibilitati ca nici nu le pot imagina pe toate. Ceea ce incerc eu sa fac este sa introduc tehniciile de mindfulness in momentele dificile.

Am avut dimineata o intalnire de afaceri, stabilita de saptamana trecuta. Ajung la locatie si bang, prima surpriza, cel cu care aveam intalnire nu se afla acolo, fara sa ma anunte… OK, imi zic, nu e capatul pamantului. Sunt intampinat de o alta persoana in mod evident deranjata de prezenta mea… Nu se prezinta si imi ordona sa ma asez intr-o camera. Hmmm, simt un usor disconfort si incep sa imi concentrez atentia pe degetele de la picioare. Simt presiunea exercitata de podea si contactul ciorapilor cu pielea. Tehnica ma ajuta si imi aduce un zambet pe fata. Usor relaxat astept sa vad ce se intampla mai departe…

Ei bine, interlocutorul meu incepe abrupt discutia (in continuare habar nu am cum il cheama) si imi explica cat sunt de prost si nepregatit si cum ii irosesc timpul venind la o discutie la care in mod evident nu aveam dreptul sa fiu. Poate are dreptate, ce stiu eu, ca prea pare bine pregatit. Respir si simt un ghemulet de dracisori in zona diafragmei. „Aha” imi zic „o mica furie scoate capul”! Decid sa respir si sa observ senzatia fizica. Pe masura ce observ si accept tensiunea aceasta dispare usor…

Aud interlocutorul continuand sa imi explice ca sunt prost dar simt cum ghemul cedeaza si un zambet imi infloreste. E chiar dragut, ca intr-un banc vechi cu calul bolnav dus la targ pentru a fi facut de ras. Mai hazliu este ca eu sunt calul 🙂

Amuzat, indraznesc sa ma strecor intr-o pauza a discursului demolant si spun:

• Stiti, nu ma simt confortabil cand ma etichetati fara sa ma cunoasteti…

Nu am facut mutarea potrivita. Interlocutorul se aprinde brusc si ma acuza ca iau lucrurile personal ba chiar nu am intelepciunea sa ma adap de la cunostiintele lui. Mai mult se ridica brusc si imi spune ca nu are timp de mine. Practic ma da afara

Plec zambind, ii urez o zi frumoasa si ies. Soarele ma mangaie placut, simt o caldura tandra pe fata si zambesc. Chiar si acum, cand scriu, zambetul imi revine si ma relaxeaza. Si atunci, si acum cand scriu, prezentul – „aici si acum” –  accesat prin respiratie si concentrarea pe senzatia fizica a disconfortului m-au ajutat sa nu ma las prins in vartejul gandurilor. E atat de simplu.