Este mindfulness-ul doar o altă formă comercială de tip new age ce hrănește hedonismul consumerist al omului modern? Răspunsul onest este: Poate sa fie!

Dar, o practică corectă sub îndrumarea unui instructor competent poate să fie un proces de descoperire de sine și o formă elevată a Eudemonism-ului.

Înainte de a merge mai departe, cred că este necesar să definim cei doi termeni. Fără a aluneca în definiții aride, Hedonismul presupune că starea de fericire este scopul suprem al omului iar aceasta este dată de plăcere/plăceri. Eudemonismul, pe de altă parte, consideră ca scopul suprem al omului este căutarea continuă a fericirii iar această căutare trebuie făcută prin lentilele virtuții. Pe scurt, Hedonismul caută o stare iar Eudemonismul urmărește un proces.

Întorcându-ne la mindfulness, modul de practică corect este cel ancorării în prezent prin respirație și metacogniție. Mindfulness nu înseamnă relaxare ci prezență. În meditație trebuie să ieșim din modul automat și, prin tehnica ancorării, să ne gândim gândirea. În cuvinte simple, trebuie să trecem de la mă simt plictisit la trec printr-o stare de plictiseală.

Mindfulness nu înseamnă o formă perfectă ci o șlefuire perpetuă a propriei umanități. Când meditezi așezat sau practici o formă de meditație în mișcare (Yoga, Qi Gong, etc), nu căuta sa ai forma perfectă, nici să găsești practica supremă… nu există așa ceva. Tot ceea ce ai de făcut este să observi momentele când mintea alunecă spre trecut sau viitor. Acel moment de realizare înseamnă mindfulness. Mereu și mereu, ca Sisif pe munte, te vei întoarce la momentul realizării.

Practicat corect, Mindfulness este o formă de Eudemonism, adică o călătorie plină de farmec și grație

Orice altceva este doar marketing.