Observ că subiectul fierbinte al zilei îl reprezintă valul de imigranţi/refugiaţi sirieni. Reacțiile fluctuează de la găzduirea familiilor de refugiaţi până la îndemnuri de a pune mâna pe coase, securi şi ce mai găsim prin şură. Cumva mă tem că cei care se vor înarma trebuie să folosească storcătorul de fructe trimis de văru’ din Jermania pentru că locul în care se ţineau securile a fost convertit in garaj pentru maşina cu climă bizonică trimisă de unchiul din Italia. Probabil ceilalți, adică aia cu gazduirea, trebuie să le ceară voie părinţilor înainte de a semna un angajament ferm… Zic şi eu așa in barbă deoarece în realitate habar nu am cum de am devenit noi vajnici luptători anti islamici așa, peste noapte. Prima reacţie a fost să mă intreb cum de am uitat să fim oameni dar brusc am realizat că suntem foarte, mult prea oameni…

Ne proiectăm in mișcarea asta masivă toate spaimele, îndoielile şi nerealizările personale. Cred că am reuşit să identificam pe cineva mai „nasol” decât noi şi ne scăldăm cu bucurie în senzaţia asta: EUROPA a găsit alţi fraieri. Yuuupi! Poate uită aştia din Franţa de noi şi nu ne mai ponegresc la TV-ul lor sclifosit. Poate neamţul nu o să mai zică nimic urât despre români şi … culmea voluptăţii, pot sa ma mut şi eu pe parte lor şi să-i înjur pe alţii. Criza asta este dar de la Dumnezeu.

Hmm, oricum pe la jumatatea lunii vin iar ratele la ipoteca, salariul oricum nu ne ajunge, copiii nostri nu au mai deschis o carte de o veşnicie, noi suspinăm la suferințele nu stiu carui cuplu de ciudaţi, când vine votul ne vindem pe 1 Litru de ulei dar stim cine este vinovatul: Sirianul!

Nu ştiu de ce, dar eu cred ca ii este doar foame…