Am crezut că ziua de ieri a fost grea. M-am înşelat…Azi, cu brutalitate, s-a închis o uşă către ceva ce îmi doream foarte tare. Brutalitatea a fost împachetată in zâmbete şi limbaj de lemn dar refuzul a fost clar. Până la urmă asta nu este extrem de important, visele mele au rămas intacte şi nu mor așa de repede.

Important este ceea ce am simţit. Contrar modului meu de a reacţiona, am fost extrem de calm atat în momentul când satârul a căzut cat şi mai târziu. Nu am mai avut ruminațiile atât de prezente în mintea mea. Nu am râşnit gânduri, nu am somatizat, nu am simţit nevoia să vorbesc cu nimeni. Încerc să înţeleg ce acţiuni ale mele au creat acest calm. Suspectez că partea de exerciţiu fizic este extrem de importantă. În ultimul timp am suplimentat numărul de suburi şi acum fac 500 dimineaţa şi 500 seara urmate imediat de o jumătate de oră meditaţie zen. Am schimbat şi modul în care le fac: mă concentrez pe extinderea ki-ului către vârful bokken-ului. Practic nu mai simt efortul fizic şi nici durerea in umeri oricât de mult lucrez. De asemenea, în timpul meditației mă concentrez pe momentele în care nu am aer în plămâni atît la inspiraţie cât şi la expiraţie. În acele secunde de non-respiraţie încerc să realizez cine sunt EU. Efectul este spectaculos, aproape că te aştepţi să se traga focuri de artificii şi Buddha să apară să îţi ceară un autograf 🙂

Chiar azi dimineaţă remarcam cu surpriză ca blocajele în trafic nu m-au deranjat deloc dar se pare că efectul a funcţionat impecabil întru-un moment mult mai stresant. Practic, exercițiile de concentrare în spatele gândurilor, adică la rădăcina lor, înainte de a se întrupa, pare să fie calea cea mai rapidă. Cumva, chiar şi în momete de stress, te poţi retrage înainte de gând şi astfel eviţi somatizarea care amplifică emoţia.

O altă problemă se ridică aici: Eu am o minte antrenată în mulţi ani dar cum poţi să induci asta unui client care nu a avut acest tip de preocupări înainte de a veni la cabinet?

Cercetează!